De ce este folositoare terapia prin sunet în timpul sarcinii?
18 Mai 2023

De ce este folositoare terapia prin sunet în timpul sarcinii?

Cea mai bună terapie antistres atunci când ești gravidă poate să fie muzica clasică, liniștitoare. Ca urmare a studiilor efectuate cercetătorii au ajuns la concluzia că bebelușul în timpul dezvoltării intrauterine este foarte receptiv începând cu al doilea trimestru de sarcină, bebelușul învață să se relaxeze împreună cu mama și învață să doarmă pe anumite melodii. Medicii au sesizat că micuții care nu se întorc în poziția de naștere în ultimul trimestru pot fi “convinși” dacă se aplică pe burtica mamei căști cu melodii clasice copilul tinde să se așeze cu capul în dreptul zonei de unde vine muzica. Cercetările efectuate asupra aplicării meloterapiei în sarcină au concluzionat că acei copii care ascultă muzica în timpul sarcinii dezvoltă ulterior un IQ mult mai ridicat deoarece sunetele stimulează creșterea și înmulțirea celulelor cerebrale și stimulează crearea de conexiuni între celulele nervoase. S-a constatat, de asemenea, că dezvoltarea emoțională a copilului precum și dezvoltarea capacității sale de comunicare sunt accentuate pentru copilul care a ascultat muzică în timpul dezvoltării intrauterine. De asemenea, cercetătorii au descoperit că muzica poate echilibra energetic organismal prin biorezonanța indusă de vibrațiile sunetelor în special a sunetelor din muzica instrumentală și muzica clasică. Ascultarea muzicii în perioada intrauterine modifică semnificativ capacitatea bebelușului de asimilare a hranei prin cordonul ombilical. Pentru a obține efectul dorit și pentru a te bucura pe deplin de biorezonanța sunetelor trebuie ca mămica să își asigure câteva condiții respectiv: să fie singură în cameră, în stare de relaxare într-un loc confortabil, cu o temperatură de 21 – 24 grade, să pună căștile pe burtică sau să stea în apropierea sursei de muzică cu un nivel sonor mediu, să asculte maxim 60 de minute pe zi păstrându-și picioarele relaxate și mâinile pe lângă corp pentru a înlesni circulația magnetică. Studii îndelungate au permis stabilirea anumitor melodii în funcție de nevoile și starea mamei:

  • pentru liniștirea sistemului nervos: Concertul nr. 5 pentru pian și orchestră de Beethoven și Uvertura operei Parsifal de Wagner
  • pentru relaxare trup și suflet: Sonata pentru flaut, alto și harpă și Clar de lună de Debussy, Nocturnele lui Chopin, Concertul nr. 4 în Re Minor al lui Paganini, Uvertura operei “Frumoasa din pădurea adormită“ de Ceaikovsky și Apocalipsa animalelor de Vanghelis
  • pentru înlăturarea oboselii: Poemul simfonic Vltava de Smetana și Dimineața de Grieg
  • pentru combaterea depresiei: Carnavalul de Dvorak și Bolero de Ravel
  • pentru diminuarea anxietății: Odă bucuriei de Beethoven, Corul pelerinilor de Wagner, Ave Maria de Schubert și Lacul lebedelor de Ceaikovsky
  • pentru reglarea tensiunii arteriale: Don Juan de Mozart și Rapsodia Maghiară de Lizst
  • pentru ameliorarea durerilor fizice: Pastorala de Beethoven, Bolero de Ravel și Concert nr. 1 în Mi Minor de Chopin
  • pentru energizare. Aida de Verdi și Branderburgicele de Bach.

Un studiu recent realizat la Universitatea Descartes Franța asupra a 50 de femei gravide aflate spre sfârșitul sarcinii a concluzionat că nou născuții pot recunoaște muzica pe care au ascultat-o în viața intrauterină. La o lună după ce bebelușii au venit pe lume acestora li s-a cântat aceeași melodie pe care au ascultat-o în fiecare zi timp de 3 săptămâni și s-a observat că s-au calmat rapid și musculatura s-a destins.  Este binecunoscut “Efectul Mozart” descoperit de către fizicianul francez Alfred Tomatis care a demonstrat că operele lui Mozart ascultate încă din timpul vieții intrauterine sporesc puterea de concentrare, memoria bebelușului, îi încurajează creativitatea, receptivitatea și ridică cu cel puțin 10 unități nivelul de IQ.

Latura spirituală în ceea ce privește sarcina constă în educarea viitoarei mame ca fiind o persoană spirituală, adică să rămână conștientă în prezent și să primească Darul Divinității cu conștientizarea că va deveni părinte ceea ce înseamnă și dobândirea unei capacități aparte de a construi latura spirituală a sarcinii care îi conferă capacitatea unică de a-și modela copilul cu înțelepciune sufletească și caracteristici sufletești. Această capacitate îi conferă viitoarei mame o intuiție puternică despre schimbarea cursului vieții, este tot mai atrasă mama de bebeluș concomitent cu o conexiune de sine mult mai puternică care îi conferă simțul că cineva precum un Dar va intra în lumea ei și va urma să atragă toată dăruirea sufletească posibilă. Toate acestea vin către viitoarea mamă cu ușurință și bucurie în situația menținerii unei bune conectări cu Sursa Divină, perfect posibil prin rugăciunea rostită cu coborârea minții în inimă, pe care o numim simplu:

RUGĂCIUNEA  FEMEII  ÎNSĂRCINATE

O, Împărate Sfinte, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, izvorule al vieţii şi al nemuririi, îţi mulţumesc că în căsătoria mea m-ai făcut vas ales al binecuvântării şi al darului Tău. Căci Tu, Stăpâne ai zis: “Creşteţi şi vă înmulţiţi, umpleţi pământul şi-l stăpâniţi!”

Îţi mulţumesc şi mă rog: Binecuvântează acest rod al trupului meu, care mi-a fost dat de către Tine; ocroteşte-l şi dă-i viaţă întru Duhul Tău cel Sfânt; dă-i creştere întru sănătate şi trup curat cu mădulare bine întemeiate. Şfinţeşte trupul lui, mintea, inima şi toate simţurile şi dăruieşte acestui prunc care se naşte suflet înţelept şi întemeiază întru el frica Ta.

Înger credincios, păzitor sufletului şi trupului îi dăruieşte. Păzeşte-l, ţine-l, întăreşte-l şi-l adăposteşte pe el în pântecele meu până în ceasul naşterii lui şi nu-l tăinui pe el în pântecele maicii sale, pentru că mâinile Tale l-au alcătuit dându-i viaţă şi sănătate.

O, Doamne Iisuse Hristoase, întru Atotputernicile şi părinteştile tale mâini încredinţez copilul meu. Aşează-l pe el sub mâna harului Tău şi prin Sfântul Duh sfinţeşte-l şi-l înnoieşte întru viaţa veşnică ca să fie mădular al Cereştii Tale Împărăţii. Amin.

O, întru tot Milostive Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, caută şi mă păzeşte pe mine, roaba Ta, de frică şi de duhurile cele rele care caută să strice lucrul mâinilor Tale, iar când va veni ceasul şi timpul meu, izbăveşte-mă de dureri. Luminează-mi neputinţele cele din timpul ieşirii şi dă-mi întărire şi putere la naştere. Fă-o grabnică prin Atotputernicul Tău ajutor, că slava lucrului Tău este aceasta şi tăria Atotputerniciei Tale, lucrul Harului Tău şi al inimii tale milostive. Amin!

Lasă un comentariu

Prin scrierea unui comentariu va dati acordul cu privire la Politica de Confidentialitate si Termenii si Conditiile paginii noastre web. Adresa ta de email NU va fi publicata pe site.