Învățați și respectați decalogul sănătății
04 Februarie 2023

Învățați și respectați decalogul sănătății

  1. Selectați cu atenție alimentele cu un conținut scăzut de zahăr și de grăsimi saturate (untură, unt, margarină – exemplificativ). Învățați să aplicați restricții la alimente cum ar fi: pâinea, orezul alb, înghețată, carne, îndeosebi carnea roșie, paste făinoase, grăsimi saturate, alimente procesate, fast-food, junk-food, semipreparate, semipreparate congelate. Legume și fructe proaspete într-un aport generos în ceea ce privește legumele și controlat în ceea ce privește fructele.
  2. Aport suficient de apă – când spunem apă nu asimilăm automat ceai, cafea, supă, fresh de fructe. Cantitatea recomandată fiind de 6 – 8 pahare pe zi.
  3. Activitate fizică – zilnic 30 de minute sau mersul pe jos în ritm alert (3 – 4 km/oră) reprezentând 12.000 de pași de 3 ori pe săptămână, gimnastică, excursii în aer liber conexiunea cu natura având o importanță deosebită.
  4. Evitați gândirea negativă care aduce furie, ură, frică, tristețe, atitudine de desconsiderare altor persoane, atitudine de calomniere a altor persoane, toate acestea aducând un ridicat nivel de stres asupra organismului. Creierul necesită un antrenament continuu prin lecturi, dezlegare de cuvinte încrucișate, învățarea unei limbi străine, desen-pictură, și depunerea, în general, a unui efort intelectual bazat pe învățare.
  5. Dr. Hiromi Shinya un reputat chirurg în patologia tubului digestiv a concluzionat că – ”rezidurile alimentare neeliminate din colon constituie cauza îmbătrânirii premature”, precum și multe alte aspect negative repercutate asupra sănătății, ceea ce impune un comandament – “păstrați-vă igiena colonului” – asupra modalităților de curățire/detoxifiere igiena colonului vor fi dezvoltate într-un articol separat.
  6. Nu alegeți singurătatea, sunt puține persoanele care reușesc să regăsească bucuria în singurătate. Socializați !!! cu acele persoane cu care vă agreați reciproc și reușiți să comunicați pe aceeași lungime de undă.
  7. Este o necesitate pentru corp includerea săptămânală a unui masaj de relaxare, presopunctură, reflexoterapie.
  8. Evitați factorii toxici, fumatul activ, fumatul pasiv, alcoolul, pesticidele, aditivii alimentari, substanțele toxice care se regăsesc în diversele produse de uz casnic, precum și cele posibil a fi regăsite în produsele de uz cosmetic.
  9. Schema corporală poate fi refăcută în fiecare dimineață la trezire prin mișcări de stretching, tapotaj și mișcarea tuturor segmentelor corpului.
  10. Nu uitați !!! în fiecare dimineață să vă exprimați recunoștința pentru întâmpinarea unei noi zile, să mulțumiți Soarelui pentru lumina sa binefăcătoare și Divinității pentru toate darurile primite.

 De ce este important să lecturăm, să înțelegem și să reluăm periodic acest decalog ? – pentru că trăim în plin “paradox” – bunurile de consum s-au diversificat foarte mult iar noi trebuie să învățăm că nu tot ceea ce ni se oferă este util pentru sănătate și să înțelegem că niciodată, nu va conta mulțimea lucrurilor ci calitatea acestora.

Lasă un comentariu

Prin scrierea unui comentariu va dati acordul cu privire la Politica de Confidentialitate si Termenii si Conditiile paginii noastre web. Adresa ta de email NU va fi publicata pe site.